Stimați cetățeni,
Vă informăm că, începând cu data de 22 iunie 2026, ora 07:00, trecerea la nivel cu calea ferată situată pe traseul Timișoara – Arad, km CF 24+316, tronsonul Băi Călacea – Orțișoara, va fi închisă temporar pentru o perioadă de aproximativ 2 luni.
Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor aferente proiectului de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 4 Ronaț Triaj Gr. D – Arad, lucrări care includ realizarea noului terasament feroviar, montarea noilor linii de cale ferată și refacerea pasajului dublu.
Pentru cetățenii din Orțișoara care au proprietăți situate în partea stângă a liniei ferate, accesul alternativ se va realiza astfel:
➡️ deplasare pe DJ 693 din Orțișoara către localitatea Călacea, până la aproximativ km 33+800 sau km 32+980, de unde se poate vira la stânga pe drumurile agricole existente.
Vă rugăm să circulați cu atenție și să respectați semnalizarea rutieră din zonă pe toată perioada lucrărilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în gestionarea acestui disconfort temporar necesar pentru realizarea lucrărilor de modernizare.