Acasa
- Detalii
- Accesări: 17876
PREZENTAREA PE SCURT A COMUNEI
In anii 1784 si 1785 se gasesc in acte diverse denumiri pentru localitatea noastra natala. Abia in a doua jumatate a anului 1785 apare denumirea ,,Orczydorf ‘’ [in cele mai diverse moduri de scriere ] respectiv in limba maghiara ,, Orczyfalva ‘’, l-a pastrat localitatea noastra natala pana la primul Razboi Mondial. Dupa preluarea de catre romani, Orczydorf a primit numele ,, Cocota’’, [ a se compara in limba sarba kokot = cocos] .In anul 1726 a fost aprobata schimbarea din ,,Cocota ‘’ in ,,Ortidorf ‘’. Incepand cu anul 1926, localitatea noastra purta din nou numele ,, Cocota ‘’ . La 5 aprilie 1928 , Sfatul comunal a solicitat din nou modificarea la Orczidorf, cu performanta ca in anul 1929, localitatea sa fie numita Ortisoara , nume valabil pana azi .Comuna Ortisoara este situata in partea de vest a Romaniei in Campia Vingai. Este situata in partea de N a judetului Timis si in partea de S a judetului Arad fiind limita de hotar intre cele doua judete.Este strabatuta de Drumul National nr. 69, la 28 km de Arad si la 24 km de Timisoara .
Localitatile apartinatoare Comunei Ortisoara sunt:
Calacea- atestata in anul 1356 – la 4 km de Ortisoasra .
Cornesti –atestata in 1230 –la 6 km de Ortisoara.Seceani – atestata in 1337-la 10 km de Ortisoara.
Orţişoara - localitate în componenţa comunei Orţişoara din judeţul Timiş, România
„Situată în partea de nord a judeţului Timiş, pe DN 69, localitatea Orţişoara, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 24,1 km de municipiul Timişoara. Comuna Orţişoara se întinde pe o suprafaţă de 12960 ha, din care 12907 ha reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile: Orţişoara, Călacea, Corneşti şi Seceani.
Arealul comunei se încadrează în Câmpia piemontană a Vingăi, parte a marii Câmpii a Tisei. Această câmpie înaltă, fragmentată de văi cu caracter piemontan, cu direcţia generală de scurgere spre sud-vest, precum şi de numeroase crovuri cu forme şi dimensiuni diferite, în funcţie de altitudinea medie, îngăduie subdivizarea terenului în trei sectoare:
Sectorul Seceani care prezintă cea mai ridicată altitudine din Câmpia piemontană Vinga (187,7 m în punctul Luda Bara), expune platouri destul de înguste, fragmentate de văi adânci de 40-80 m şi largi de 20-70 m, cu pante în general accentuate, de 10-25%;
Sectorul Orţişoara-Vinga, cu o altitudine cuprinsă între 150-170 m, are o energie de relief mai atenuată decât a sectorului precedent, platouri mai întinse şi pantele versanţilor mai reduse, oscilând între 10-18%;
Sectorul Călacea-Bărăteaz-Satchinez, cu o altitudine cuprinsă între 100-130 m, este porţiunea cea mai joasă care face, începând din partea vestică a localităţii Călacea, trecerea foarte lină spre câmpia joasă, prezentând platouri foarte largi şi o fragmentare a terenului mică, realizată de văi cu o adâncime de 5-10 m, cu versanţi moderat înclinaţi.
Perimetrul comunei aparţine bazinului hidrografic Bega-Beregsău.
În partea estică a localităţii Seceani, toate văile converg către pârâul Măgheruş, care are un curs permanent, dar cu un debit fluctuant, în timpul toamnelor şi al primăverilor ploioase întreaga luncă fiind inundată. Pârâul şi-a fixat cursul pe o linie tectonică, fapt ce a dus la apariţia unui şir de izvoare mineralizate şi a câtorva vulcani noroioşi a căror barbotare se datorează puternicelor ieşiri de gaze reci din interiorul pământului. Zona mai este drenată de pârâul Iercici care are un curs sinuos şi permanent, canalizat, cu o luncă largă ce în multe locuri depăşeşte 200-300 m lăţime, precum şi de o serie de văi cu debite intermitente ca Apa Mare, Valea Vinelor, Luda Bara, Valea Lacului, Valea Carani.
Climatul este temperat-continental moderat, cu o valoare a temperaturii medii anuale de 10,70C şi o valoare medie multianuală a precipitaţiilor de 631,0 mm (staţia Timişoara).
Flora spontană este caracteristică zonei de silvostepă.
Vegetaţia lemnoasă necultivată este slab reprezentată prin exemplare izolate sau mici pâlcuri de specii ca Populus nigra (plop negru), Tilia cordata (tei), Acer platanoides (arţar), Robinia pseudacacia (salcâm), Rosa canina (măceş), Crataegus monogyna (păducel), Ligustrum vulgare (lemn câinesc), Prunus spinosa (porumbar).
Pomii fructiferi mai des întâlniţi sunt reprezentaţi de prun, nuc, măr, gutui ş.a.
Vegetaţia ierboasă prezentă pe solurile freatic-hidromorfe din zonele de luncă este dominată de specii precum Amarantus albus (ştir), Agrostis alba (iarba câmpului), Bromus arvensis (obsigă), Cynodon dactylon (pir gros), Lolium perenne (raigras), Dactylis glomerata (golomăţ), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Festuca pratensis (păiuş), Poa bulbosa (firuţă), Symphytum officinale (tătăneasă), Echinochloa crus galli (iarbă bărboasă), Phragmites spp. (stuf) etc.
Pe solurile sărăturate sunt frecvente Trifolium fragiferum (trifoi), Puccinellia distans (iarbă de sărătură), Statice gmelini (limba peştelui), Champhorosma ovata, Matricaria chamonilla (muşeţel).
În depresiunile din câmpia înaltă sunt prezente specii precum Anagallis arvensis (scânteiuţă), Cirsium arvense (pălămidă), Centaurea cyanus (albăstriţă), Galium vernum (drăgaică), Plantago lanceolata (pătlagină), Rumex crispus (măcriş), Rubus caesius (mur).
În zona plană a câmpiei înalte, pe soluri automorfe, se întâlnesc, cu preponderenţă, exemplare de Nonnea pulla, Vicia spp. (măzăriche), Senecio vulgaris (spălăcioasă), Rubus caesius.
Pe parcursul ultimilor 300 de ani, vegetaţia naturală a fost înlăturată, în bună parte, la data reactualizării studiilor şi cercetărilor în teren (1988) ea fiind înlocuită în zonă de întinse suprafeţe de grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă etc.
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri :
1. Cernoziomuri (tipice, salinizate), 1-4: 2,8%;
2. Cernoziomuri cambice (tipice, gleizate, pseudogleizate), 5-8: 1,8%;
3. Cernoziomuri argiloiluviale (tipice, pseudogleizate, pseudorendzinice) 9-17: 9,3%;
4. Soluri brune roşcate (tipice, molice, vertice, pseudogleizate) 18-24: 48,6%;
5. Soluri brune argiloiluviale (tipice, vertice, pseudogleizate) 25-34: 7,6%;
6. Soluri brune roşcate luvice (vertice, pseudogleizate) 35-36: 3,5%;
7. Soluri brune luvice (tipice, vertice, pseudogleizate) 37-40: 3,7%;
8. Soluri hidromorfe şi halomorfe (lăcovişti şi soloneţuri, soluri gleice şi pseudogleice) 41-51: 4,4%;
9. Vertisoluri (gleizate, pseudogleizate, sărăturate) 52-59: 2,3%;
10. Soluri erodate şi modificate antropic, 60-64: 7,3%;
11. Asociaţii de soluri, brune roşcate cu erodisoluri, soluri brune argiloiluviale cu erodisoluri şi soluri gleice cu vertisoluri şi soloneţuri, 701-705: 8,7%.
Terenul agricol al comunei în suprafaţă de 12907 ha este constituit din următoarele folosinţe: arabil 11595 ha, păşuni 645 ha, fâneţe 589 ha , livezi 69 ha şi vii 9 ha.
În ceea ce priveşte încadrarea suprafeţei menţionate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I 2563 ha (19,88%), cl. a II-a 5687 ha (44,0%), cl. a III-a 292 ha (17,0%), cl. a IV-a 855 ha (6,6 %) şi cl. a V-a 1610 ha (12,5%).
Factorii limitativi care grevează asupra stării de calitate a terenurilor (solurilor) din cadrul teritoriului cadastral al comunei Orţişoara sunt dimensionaţi de către: reacţia solului (datorită valorilor scăzute pe cca 47,7%), conţinutul redus de humus (34,8%), panta şi eroziunea de suprafaţă (17,5%).
Acestor fenomene şi procese de degradare a mediului şi rodire a plantelor întâlnite frecvent în partea de nord-est a arealului (pe linia satelor Seceani-Corneşti) li se asociază frecvent fractori limitativi precum gradul de tasare (58,6%), excesul de umiditate (pluvial pe 28,2%, freatic 12,6% şi din revărsări 6,1%).
Asupra acestor elemente restrictive ce diminuează potenţialul productiv (natural şi indus antropic) al terenurilor, se impun, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a plantelor prin fertilizări ameliorative (dozele de amendamente şi îngrăşăminte vor fi cele recomandate în studiile agrochimice), eliminarea excesului de umiditate prin măsuri de prevenire şi combatere a acestuia (rigole, şanţuri, canale, drenuri pentru formele depresionare presărate pe întinsul suprafeţelor plane din câmpia înaltă, recomandându-se drenurile verticale), de prevenire şi combatere a eroziunii solului (arături pe curba de nivel, culturi în fâşii, asolamente de protecţie etc.)."