Locuitorii comunei Orţişoara au motive de bucurie. Nu mai puţin de 12 kilometri de drumuri din localitate vor fi asfaltate, estimându-se ca lucrările să fie finalizate până în luna octombrie. O porţiune de opt kilometri va fi realizată în cadrul programului PNDL, pentru care a fost depusă documentaţia la Bucureşti, iar costurile pentru restul de patru kilometri vor fi suportate din bugetul local. Valoarea lucrărilor derulate prin PNDL este de 1,1 milioane euro.